EURO 2012 a debutat astăzi cu meciul dintre Polonia şi Grecia. Partida s-a disputat pe Stadionul Naţional din Varşovia şi s-a încheiat nede...
EURO 2012 a debutat astăzi cu meciul dintre Polonia şi Grecia. Partida s-a disputat pe Stadionul Naţional din Varşovia şi s-a încheiat nedecis, 1-1. Robert Lewandowski a deschis scorul în minutul 17 după o centrare a lui Polanski. Grecia a rămas în 10 oameni după eliminarea lui Papastathopoulos din minutul 44, dar a reuşit egalarea prin Salpingidis în minutul 51. Elenii puteau trece în avantaj în minutul 68, când marcatorul golului egalizator a obţinut un penalty după ce a fost faultat în careu de Szczesny. Polonezul a fost eliminat, dar rezerva sa, Tyton, a reuşit să apere lovitura de pedeapsă executată de Karagounis.
Cele două echipe s-au întâlnit până acum de 15 ori, de zece ori câştigând Polonia. Gazdele din această seară au câştigat toate cele opt partide disputate pe teren propriu şi au un golaveraj de 22-4. Ultima întâlnire dintre Polonia şi Grecia a avut loc pe 29 martie 2011 şi s-a terminat 0-0.
Polonia s-a calificat o singură dată la un Campionat European, în 2008, unde nu a reuşit să treacă de faza grupelor. Cel mai bun marcator din lot este jucătorul lui Dortmund, Robert Lewandowski, cu 14 goluri în 42 de meciuri.
EURO 2012 este al patrulea turneu final la care se califică grecii. Cea mai mare performanţă au obţinut-o în 2004, în Portugalia, când au cîştigat trofeul chiar împotriva ţării gazdă. Golgeterul Greciei din lotul pentru Euro este Theofanis Gekas, cu 21 de goluri în 58 de partide.
Al doilea meci al zilei este Rusia - Cehia, şi este transmis de Dolcesport, de la 21.45. Partida se dispută pe Stadionul Municipal din Wroclaw şi este arbitrată de o brigadă din Anglia, condusă de Howard Web.
Rusia şi Cehia s-au mai întâlnit o singură dată, la EURO 1996, când au terminat la egalitate, 3-3.
Rusia a participat până acum la nouă turnee finale de Campionat European. URSS a câştigat trofeul în 1960 şi a mai jucat trei finale, toate înainte de 1990. Cel mai bun marcator din lot este Roman Pavlyuchenko, cu 20 de goluri în 47 de meciuri, urmat de Aleksandr Kerzhakov, cu 19 goluri în 61 de selecţii.
Cehia a participat la toate turneele finale care s-au disputat de la separarea de Slovacia. Cehii au ajuns în finală în 1996 şi în semifinale în 2004. Cel mai bun marcator în activitate al naţionalei este jucătorul lui Galatasaray, Milan Baros, cu 41 de goluri în 89 de meciuri.
Niciun comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.