Preşedintele Băsescu a declarat, la întâlnirea cu delegaţia Comisiei de la Veneţia, că principala concluzie în urma evenimentelor politice ...
Preşedintele Băsescu a declarat, la întâlnirea cu delegaţia Comisiei de la Veneţia, că principala concluzie în urma evenimentelor politice din ultimele două luni este că instituţiile statului -CCR, Parchetul General sau DNA- au rezistat presiunii politice.
"Concluzia principală este că într-un fel sau altul instituţiile româneşti rezistă presiunii politice. Ele au reuşit să rămână în interiorul misiunii fiecăreia, dacă discutăm despre Curtea Constituţională, Procurorul General sau DNA. Acesta este un motiv de satisfacţie pentru mine (...) Aceste evenimente ne-au dat ocazia să constatăm această realitate, chiar dacă este surprinzătoare pentru mulţi oameni, este o confirmare că România este un stat de drept, în care instituţiile pot acţiona atunci când se întâmplă abuzuri politice", a declarat preşedintele Băsescu.
De asemenea, şeful statului a afirmat că Guvernul şi majoritatea parlamentară au făcut "un lanţ de abuzuri" în perioada 3-6 iulie, însă o parte a acestor abuzuri au fost corecate ulterior de celelalte instituţii ale statului, inclusiv de Curtea Constituţională.
"Dacă vorbim de abuzuri, consider că o parte din instituţiile politice şi aici vorbesc despre Guvern şi majoritatea parlamentară au făcut un lanţ de abuzuri, de exemplu, prin demiterea Avocatului Poporului, prin emiterea de Ordonanţe ale Guvernului care să blocheze capacitatea Curţii Constituţionale de a reacţiona la abuzurile constituţionale decise de Parlament. Acest tip de acţiuni s-au întâmplat în perioada 3-6 iulie şi parte dintre aceste abuzuri au fost corectate mai târziu de diferite instituţii ale statului, inclusiv Curtea Constituţională", a mai precizat Traian Băsescu.
El a mai afirmat că speră ca toate instituţiile româneşti să coopereze cu delegaţia Comisiei de la Veneţia pentru ca membrii acesteia să poată "avea concluzii corecte" la finalul documentării pe care o fac în aceste zile la Bucureşti.
Niciun comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.