Timişorenii pregătiţi de Valentin Velcea au revenit în iarbă după bine meritata pauză primită în urma succesului de la Tg. Mureş. La antrena...
Singura trupă bănăţeană din primele două eşaloane la fotbal şi-a reluat pregătirea marţi, deşi vor avea pauză în campionat, "alb-negri" nu vor sta ci vor disputa sâmbătă un amical la Sânnicolau. Atmosfera e bună dar Valentin Velcea nu şi-a lăsat jucătorii să se relaxeze, cerându-le să dea maximum la fiecare execuţie, altfel aceştia suportă consecinţele. La antrenament a fost prezent şi un tânăr jucător din America, Raul, care a fost şi în atenţia Coronei Braşov în vară, dar antrenorul lui ACS Poli a lăsat să se înţeleagă că acesta e departe de pretenţiile clubului timişorean. De altfel tânărul de 21 de ani părea să ţină greu pasul din punct de vedere fizic cu ceilalţi jucători.
De câteva zile a început să facă alergări uşoare şi fostul recăşean Darius Rogozinaru. Mijlocaşul de 27 de ani recuperându-se după operaţia suferită la ligamentele încrucişate în luna august. Accidentarea a avut loc la amicalul din presezon cu Luceafărul.
"Este al patrulea meci în care revenim după ce suntem conduşi"
Antrenorul timişorenilor din Liga a II-a s-a declarat mândru de jucătorii săi după victoria de la Tg. Mureş. Velcea afirmă că echipa a arătat un moral excelent la jocurile în care au fost conduşi.
"A fost o victorie, trei puncte importante în clasament, mai ales că au fost în coasta unei contracandidate directe, nu pot decât să mă declar mândru de jucătorii mei, că au reuşit să să se capaciteze la maxim după ce am suferit semieşecul cu Piteşti. Asta arată că mental suntem bine şi este al patrulea meci în care revenim după ce suntem conduşi, asta spune mult, că pregătirea psihologică e bună, fizică, tactică, tehnică... nu ştiu care timişorean nu ar fi mândru de rezultatele obţinute", a spus Velcea.
BanatSport.ro
BanatSport.ro
Niciun comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.