La nici o săptămână de când CNA a retras licenţa postului, televiziunea lui Dan Diaconescu a revenit pe micile ecrane sau, mai bine zis, p...
La nici o săptămână de când CNA a retras licenţa postului, televiziunea lui Dan Diaconescu a revenit pe micile ecrane sau, mai bine zis, pe micile monitoare. OTV îşi continuă emisia online, păstrând o mare parte din grilă.
Discuţiile de pe OTV, în varianta lui online, sunt dominate de gestul CNA de săptămâna trecută, televiziunea titrând: „Ponta şi Băsescu au decis să închidă OTV, televiziunea poporului”.
Emisia OTV a fost întreruptă marţi, 22 ianuarie, în jurul orei 18.40, după ce Consiliul Naţional al Audiovizualului a retras, în şedinţa din aceeaşi zi, cu unanimitate de voturi, licenţa audiovizuală a televiziunii care îl are ca asociat principal pe Dan Diaconescu. CNA nu are în atribuţii, însă, şi reglementarea internetului din România.
Licenţa postului OTV a fost retrasă pe motiv că societatea Ocram Televiziune SRL, care deţine licenţa televiziunii, nu a făcut dovada plăţii unor amenzi aplicate de Consiliu pentru încălcări ale legislaţiei. Potrivit articolului 57, alineatul 1, litera d din Legea audiovizualului, "Licenţa audiovizuală analogică se retrage de Consiliu în următoarele situaţii: titularul nu depune la Consiliu, în termen de 6 luni de la data aplicării unei amenzi, dovada achitării acesteia". OTV a primit amenzi în cuantum de 1,17 milioane de lei de la Consiliul Naţional al Audiovizualului, începând din anul 2009 şi până pe 28 martie 2012, când televiziunea lui Dan Diaconescu a intrat în insolvenţă.
Miercuri, la cerinţa avocaţilor lui Dan Diaconescu, Curtea de Apel Bucureşti va judeca decizia de suspendare provizorie a deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului.
Niciun comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.