Jurnalistul România TV este internat la Secţia de neurochirurgie a Spitalului Bagdasar-Arseni. UPDATE 15.54. În urmă cu 10 minut...
Jurnalistul România TV este internat la Secţia de neurochirurgie a Spitalului Bagdasar-Arseni.
UPDATE 15.54. În urmă cu 10 minute, a fost încheiată cu bine operaţia la care a fost supus Cătălin Striblea. "Lucrurile au decurs bine. Domnul Striblea este stabil şi va fi dus la Terapie Intensivă. Probabil că nu va rămâne cu nicio deficienţă!", a declarat pentru EVZ purtătorul de cuvânt al Spitalului Bagdasar-Arseni, medicul Florin Bica.
UPDATE 14.00 "În acest moment, domnul Striblea se află în sala de operaţie!", a precizat pentru EVZ purtătorul de cuvânt al Spitalului Bagdasar-Arseni, medicul Florin Bica. Acesta a apreciat că operaţia ar putea fi finalizată în jurul orelor 15,00.
Catalin Striblea, realizator la Romania TV, a suferit miercuri dimineata, la ora 4.00, un atac vascular cerebral hemoragic. "Pacientul a suferit un atac vascular cerebral hemoragic. A venit conştient la noi. Este internat la secţia de neurochirurgie şi cred că va fi operat", a declarat pentru Evenimentul zilei medicul Florin Bica, purtătorul de cuvânt al Spitalului Bagdasar-Arseni.
Corina Dragotescu a precizat pentru paginademedia.ro ca este vorba de un hematom care urmează să fie operat. Potrivit sursei citate, lui Cătălin Striblea i-a fost afectată partea stângă a corpului, iar Corina Drăgotescu, aflată lângă realizator la sectia de terapie intensivă, a spus că "mâna stângă şi piciorul stâng i-au amorţit". Robert Turcescu a scris, mai devreme, pe Twitter: "Cătălin Striblea trece printr-un moment dificil. Îi doresc însănătoşire grabnică!"
Niciun comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.