Nou promovata în Liga a II-a se află în vacanţă dar viitorul ei a devenit incert după schimbarea administraţiei "Orăşelului vinului...
Conducerea clubului se va întâlni de abia joi cu primarul Teodor Pavel iar alb-verzii speră să fie susţinuţi la fel de puternic şi de noua administraţie a oraşului. Alegerile au afectat deja echipa care se pregăteşte pentru cel mai important sezon din istorie. În loc de un cantonament afară, aşa cum visau şi jucătorii, "atleticii" au făcut un pas înapoi şi vor merge la Herculane în perioada 15-25 iulie, după ce s-au pregătit la Băile Felix în ultimele sezoane. Incertitudinea financiară a blocat deocamdată şi demararea lucrărilor de cosmetizare a arenei din Recaş.
"Vom avea joi o discuţie cu noul primar şi noua conducere a oraşului. Sperăm să fim susţinuţi. Deocamdată suntem în vacanţă, nu e nimic stabilit", spune Ioan Miculaş, preşedintele lui AC Recaş. În cazul în care administraţia locală nu va mai ajuta echipa aceasta riscă să fie doar o prezenţă meteorică în Liga a II-a, precum Fortuna Covaci.
Loc pentru Poli?
Ţinând cont de situaţia ambelor grupări au apărut şi discuţii pe marginea unei asocieri a nou-promovatei cu Universitatea Politehnica, timişorenii urmând să preia societatea "curată" AC Recaş în Liga a II-a iar "verzii" să devină satelit alb-violet.
"Pe noi nu ne-a contactat nimeni în vederea unei astfel de asocieri. Nu am refuza o discuţie. Oricum clubul va continua în Liga a II-a în forma actuală", susţine Miculaş. Zilele acestea recăşenii au rămas fără vicepreşedintele Ioan Ciobanu, care şi-a preluat prerogativele de viceprimar în CL dar acesta ar putea reveni în sânul echipei dacă autorităţile continuă asocierea cu fotbalul.
Sursa:BanatSport.ro
Niciun comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.