Un experiment de hipnoză în masă a luat-o razna, la o şcoală privată din Quebec, în momentul în care hipnotizatorul Maxime Nadeau, care băga...
Un experiment de hipnoză în masă a luat-o razna, la o şcoală privată din Quebec, în momentul în care hipnotizatorul Maxime Nadeau, care băgase în transă câteva zeci de fetiţe de 12 şi 13 ani nu a mai reuşit să le trezească.
Maxime Nadeau a fost nevoit să-şi sune maestrul pentru a cere sfaturi despre cum se inversează starea în care fetiţele intraseră. Una dintre eleve a stat cinci ore în transă, fără să poată fi trezită.
"A fi în transă înseamnă a fi într-o stare de bine", a încercat să tempereze situaţia, Nadeau, într-un interviu pentru televiziunea CBC. "Nu m-am speriat, ştiam că o să iasă din transă odată şi-odată".
Totuşi, Nadeau nu a reuşit să-şi trezească elevele hipnotizate decât după ce şi-a sunat maestrul, pe Richard Whitbread.
"Mi-a spus că erau două eleve care stateau cu capul pe pupitru, iar celelalte, deşi ţineau ochii deschişi, era evident că nu sunt treze", a povestit Whitbread. Acesta şi-a sfătuit elevul să hipnotizeze din nou fetele deja aflate în transă şi să le trezească volosind o voce profundă.
"Nu ştiu cum să descriu senzaţia, e ca şi cum n-aş mai fi acolo", a povestit eleva Émilie Bertrand, pentru CBC. "Pari pierdută în spaţiu". Chiar şi aşa, eleva spune că experienţa a fost una "cool" şi ar repeta-o.
Whitbread a motivat efectul puternic al transei induse de Nadeau, afirmând că acesta a lăsat o impresie puternică fetelor fiind "tânăr şi arătos".
Niciun comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.