Johann Preyer, primarul Timișoarei între 1844-1858, a lăsat moștenire "Monografia orașului liber crăiesc", una din cărțile care d...
Johann Preyer, primarul Timișoarei între 1844-1858, a lăsat moștenire "Monografia orașului liber crăiesc", una din cărțile care descriu cel mai bine viața din capitala Banatului, la mijlocul secolului al XIX-lea.
"Monografia orașului liber crăiesc", aparținând fostului primar al Timișoarei, Johann K. Preyer, este una dintre cele mai interesante cărți despre istoria capitalei Banatului. Preyer a fost edilul șef al Timișoarei între 1844-1858, fiind considerat întemeietorul orașului modern, care s-a tot dezvoltat până în apropierea Primului Război Mondial.
Preyer s-a născut la Lugoj în 28 octombrie 1805, urmează școala primară din orașul natal, liceul la Szeged, iar în 1824 va absolvi Facultatea de Drept de la Presburg (actualmente Bratislava). De numele lui sunt legate înființarea în 1846 a Fabricii de tutun și a primei case de economii din oraș sau introducerea gazului lampant pentru iluminat stradal. În 1845 s-a înființat prima asociație muzicală, iar în 1846 Școala de Muzică și Academia de Drept. A luat măsuri care au dus la dezvoltarea industriei și comerțului. Johann Preyer a condus orașul și în revoluția din 1848-1849, reușind în scurt timp să înlăture urmările asediului Timișoarei
Fragmente din "Monografia orașului liber crăiesc" a apărut în antologia Bibliotecii Județene Timiș "Pagini despre Banat", coordonat de Diana Dincă și Mihai Ciucur. Vom reda cele mai interesante texte care i-au aparținut primarului Johann Preyer, care arată cum se trăia la mijlocul secolul XIX-lea, în Timișoara, un oraș care dorea să se compare cu Viena sau Budapesta, ca atare nivelul de dezvoltare a fost remarcabil.
“Timișoara, oarecum ultimul bastion al civilizației de azi înspre Orient, la câteva ore de granița Imperiului Otoman, este ultima purtătoare de cultură, care emană din civilizația europeană. Într-o conștiință înălțătoare, orașului îi place să privească peste granița poporului lui Mahomet, unde, ce-i drept, valurile mari ale Istrului bătrân duc produsele unui sârguincios dezvoltat meșteșug din orașele înfloritoare ale Germaniei și Austriei, dar unde spiritul sclipitor al unui comportament civilizat modern a pătruns încă prea puțin. Însă orașului îi place azi să se uite cu dor în direcția inversă, către orașe mai fericite, unde viața spirituală își ridică cu predilecție altarele, unde se unesc interesele unor țări și imperii mai mari, iar formațiunile spirituale ale unei părția lumii se reflectă oarecum într-un focar”.
„Ca nouă capitală a unei provincii regale, care ca întindere este egală cu regatul Belgian, care este dublul regatului Saxoniei și apropiat ca număr de populație, ca punct central al unui ținut dotat de natură cu binecuvântare și belșug, ca puține țări, Timișoara trebuie să obțină în puține decenii acel nivel de trai, care este urmarea unor condiții asemănătoare”.
"Clădirile sunt cu unul, două sau trei etaje. La parter aproape toate au prăvălii, cu vitrine elegante"
Mai multe ziare, două librării care vând obiecte de artă, biblioteca de împrumut, primul din Imperiu, sala de spectacole unde au concertat Liszt, Lowe și Erl, Arena din grădină, unde se joacă piese de teatru sau tipografiile, vorbesc despre viața spirituală a Timișoarei din perioada lui Johann Preyer.
“Aici putem păți precum acela, care din cauza modestiei se simte împiedicat să-și afirme virtuțile și calitățile, iar partea umbrită și slăbiciunile nu-i place să le trâmbițeze în lume. Și ce contează, dacă această modestă carte păstrează tăcerea asupra vieții de salon și a cafenelelor orașului nostru. De stările locuitorilor ei cu contactele între ei, de forfota din restaurante, grădini, redute și localuri publice...Preferăm să lăsăm în acest punct un spațiu liber fanteziei productive...”.
"Impresia pe care orașul Timișoara o face de obicei asupra străinului, este una favorabilă. Dar n-are voie să aducă cu el criteriile pariziene, vienze sau, în general, ale orașelor rezidențiale, căci, naturalmente ar fi dezamăgit. Dar acest oraș, mai ales Cetatea și Iosefinul, are străzi drepte, așezate dreptunghiular. Cetatea complet pavată, periferiile parțial. Cetatea are aproape în totalitate trotuare bune, cu excepția unor străzi laterale, unde casele sunt cu parter, în rest clădirile sunt cu unul, două sau trei etaje, care toate sunt acoperite cu țiglă, la parter aproape toate au prăvălii, cu vitrine elegante, rivalizând cu orașele mari și care conferă orașului un aspect prietenos".
"Două piețe de mărimi puțin obișnuite și regulate și mai multe mici oferă activității intense a locuitorilor spațiu și aer, curățenia contrastează plăcut cu starea altor orașe de provincie, iar iluminare aexcepțională, care în curând va funcționa cu gaz, este recunoscută ca neîntrecută în Ungaria. Timișoara corespunde ca atare exigențelor necesare, care se pot pune unui oraș de rangul doi sau trei, până și în privința caleștilor. Împrejurimea prezintă alei plăcute, nou plantate, cu multă grijă, pentru plimbări, făcând legătura cu periferia".
În perioada lui Johann Preyer a început construirea unor hoteluri elegante, s-a pus în funcțiune primul oficiu telegrafic și s-a construit calea ferată Timișoara –Szeged.
În 1858 cade în dizgrație este înlăturat din funcție. Se retrage la Gmunden, în Austria, unde se ocupă de literatură. Revine în Timișoara în anul 1861 și este numit judecător de tribunal la Curtea de Justiție Imperială și vicepreședinte de tribunal. Deziluzionat de sistemul birocratic, în 1876 se retrage definitiv la Kirchenberg, în Austria, unde va și muri la vârsta de 83 de ani.
Preyer s-a născut la Lugoj în 28 octombrie 1805, urmează școala primară din orașul natal, liceul la Szeged, iar în 1824 va absolvi Facultatea de Drept de la Presburg (actualmente Bratislava). De numele lui sunt legate înființarea în 1846 a Fabricii de tutun și a primei case de economii din oraș sau introducerea gazului lampant pentru iluminat stradal. În 1845 s-a înființat prima asociație muzicală, iar în 1846 Școala de Muzică și Academia de Drept. A luat măsuri care au dus la dezvoltarea industriei și comerțului. Johann Preyer a condus orașul și în revoluția din 1848-1849, reușind în scurt timp să înlăture urmările asediului Timișoarei
Fragmente din "Monografia orașului liber crăiesc" a apărut în antologia Bibliotecii Județene Timiș "Pagini despre Banat", coordonat de Diana Dincă și Mihai Ciucur. Vom reda cele mai interesante texte care i-au aparținut primarului Johann Preyer, care arată cum se trăia la mijlocul secolul XIX-lea, în Timișoara, un oraș care dorea să se compare cu Viena sau Budapesta, ca atare nivelul de dezvoltare a fost remarcabil.
“Timișoara, oarecum ultimul bastion al civilizației de azi înspre Orient, la câteva ore de granița Imperiului Otoman, este ultima purtătoare de cultură, care emană din civilizația europeană. Într-o conștiință înălțătoare, orașului îi place să privească peste granița poporului lui Mahomet, unde, ce-i drept, valurile mari ale Istrului bătrân duc produsele unui sârguincios dezvoltat meșteșug din orașele înfloritoare ale Germaniei și Austriei, dar unde spiritul sclipitor al unui comportament civilizat modern a pătruns încă prea puțin. Însă orașului îi place azi să se uite cu dor în direcția inversă, către orașe mai fericite, unde viața spirituală își ridică cu predilecție altarele, unde se unesc interesele unor țări și imperii mai mari, iar formațiunile spirituale ale unei părția lumii se reflectă oarecum într-un focar”.
„Ca nouă capitală a unei provincii regale, care ca întindere este egală cu regatul Belgian, care este dublul regatului Saxoniei și apropiat ca număr de populație, ca punct central al unui ținut dotat de natură cu binecuvântare și belșug, ca puține țări, Timișoara trebuie să obțină în puține decenii acel nivel de trai, care este urmarea unor condiții asemănătoare”.
"Clădirile sunt cu unul, două sau trei etaje. La parter aproape toate au prăvălii, cu vitrine elegante"
Mai multe ziare, două librării care vând obiecte de artă, biblioteca de împrumut, primul din Imperiu, sala de spectacole unde au concertat Liszt, Lowe și Erl, Arena din grădină, unde se joacă piese de teatru sau tipografiile, vorbesc despre viața spirituală a Timișoarei din perioada lui Johann Preyer.
“Aici putem păți precum acela, care din cauza modestiei se simte împiedicat să-și afirme virtuțile și calitățile, iar partea umbrită și slăbiciunile nu-i place să le trâmbițeze în lume. Și ce contează, dacă această modestă carte păstrează tăcerea asupra vieții de salon și a cafenelelor orașului nostru. De stările locuitorilor ei cu contactele între ei, de forfota din restaurante, grădini, redute și localuri publice...Preferăm să lăsăm în acest punct un spațiu liber fanteziei productive...”.
"Impresia pe care orașul Timișoara o face de obicei asupra străinului, este una favorabilă. Dar n-are voie să aducă cu el criteriile pariziene, vienze sau, în general, ale orașelor rezidențiale, căci, naturalmente ar fi dezamăgit. Dar acest oraș, mai ales Cetatea și Iosefinul, are străzi drepte, așezate dreptunghiular. Cetatea complet pavată, periferiile parțial. Cetatea are aproape în totalitate trotuare bune, cu excepția unor străzi laterale, unde casele sunt cu parter, în rest clădirile sunt cu unul, două sau trei etaje, care toate sunt acoperite cu țiglă, la parter aproape toate au prăvălii, cu vitrine elegante, rivalizând cu orașele mari și care conferă orașului un aspect prietenos".
"Două piețe de mărimi puțin obișnuite și regulate și mai multe mici oferă activității intense a locuitorilor spațiu și aer, curățenia contrastează plăcut cu starea altor orașe de provincie, iar iluminare aexcepțională, care în curând va funcționa cu gaz, este recunoscută ca neîntrecută în Ungaria. Timișoara corespunde ca atare exigențelor necesare, care se pot pune unui oraș de rangul doi sau trei, până și în privința caleștilor. Împrejurimea prezintă alei plăcute, nou plantate, cu multă grijă, pentru plimbări, făcând legătura cu periferia".
În perioada lui Johann Preyer a început construirea unor hoteluri elegante, s-a pus în funcțiune primul oficiu telegrafic și s-a construit calea ferată Timișoara –Szeged.
În 1858 cade în dizgrație este înlăturat din funcție. Se retrage la Gmunden, în Austria, unde se ocupă de literatură. Revine în Timișoara în anul 1861 și este numit judecător de tribunal la Curtea de Justiție Imperială și vicepreședinte de tribunal. Deziluzionat de sistemul birocratic, în 1876 se retrage definitiv la Kirchenberg, în Austria, unde va și muri la vârsta de 83 de ani.
Niciun comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.