File din testament: Răpire în San Francisco (Cap.1)

Mă numesc Iovan Andrei. Am terminat criminalistica de trei ani, patru luni si cincisprezece zile. În urmă cu patru luni si cincisprezece ...

Mă numesc Iovan Andrei. Am terminat criminalistica de trei ani, patru luni si cincisprezece zile. În urmă cu patru luni si cincisprezece zile, am fost angajat în cadrul serviciilor de criminalistică din San Francisco. Parinţii mei sunt romani. Mama este venită in Banat de când era copil, în schimb tata a fost nascut în Timisoara. În urmă cu 30 de ani s-au mutat in America, iar după un an am aparut si eu în peisaj. Şi precum vă spuneam, am fost angajat în cadrul SFPD. Şeful meu se numea Alexandru Hunowsky. Un tip cu o înţelepciune extraordinară si cu un dar al deducţiei nemaiîntâlnit de mine pâna atunci. Aproape că l-aş fi putut numi Sherlock Holmes. Eram mândru ca îi eram asistent. Aveam sa învăţ meserie de la el. În aceste patru luni şi jumatate am avut parte de cazuri de crima, unele rezolvate în curs de câteva zile, altele în termen mai lung. Însă ultimul caz merită amintit. Cu o seară în urma, am cerut-o în casatorie pe logodnica mea, Adina. Am cunoscut-o într-o vizita la Sibiu în urma cu 3 ani. Imediat după ce am terminat Criminalistica. Eram în centru la o terasa iar Adina era singură la masa de langa. Citea o carte de Drumes. Am citit toate cartile lui Drumes şi acesta a fost un avantaj pentru mine. Am avut subiect de discuţie cu Adina, şi dupa cum puteţi vedea, acea discuţie a dus către căsătorie. Defapt, mai puţin si ajungea la casatorie. Adina a acceptat propunerea mea cu atâta bucurie şi entuziasm, incât dacă ştiam că va reacţiona aşa aş fi făcut-o mai repede. Viitoarea mea nevastă era de o frumuseţe puţin cam ieşită din comun. Uneori îmi era frică să ies cu ea de mană pe străzile din San Francisco. Noroc că eram „politist” si aveam tot timpul asupra mea pistolul, chiar şi atunci când mergeam la cumparaturi. San Francisco nu era Timisoara sau Sibiu. Probabil dacă lucram în criminalistică în unul dintre cele două oraşe, aş fi avut o munca monotonă si plictisitoare, foarte plictisitoare, si slava Cerului pentru acest lucru. Din păcate în America rata crimelor urca simţitor chiar şi într-un oraş ca San Francisco unde totul părea a fi perfect la prima vedere. Cel puţin asta e viziunea turistilor. în dimineaţa urmatoare, dupa cererea in casatorie, am dormit mult amândoi. Ne-am trezit pe la ora 11. Eu imi luasem liber, iar Adina era in tura de dupămasă. Stateam într-un apartament închiriat prin centru. Eram aproape de servici, însa tot trebuia sa merg cu masina, iar Adina lucra la o cafenea Starbucks la parterul blocului. M-am ridicat din pat, am sarutat-o pe Adina si m-am dus la baie să fac un dus, era cald.Aparatul de aer conditionat era stricat si cel care se ocupa cu intretinerea aparatului tot amana. Adina pregatise un mic dejun consistent cu omletă de ou, şunca, caşcaval şi castraveţi verzi. Cafeaua aveam să o beau jos la cafenea. Era o zi prea liniştită pentru mine. De obicei nu era chiar atât de linşite si bine. Putin cam neobisnuit.

— Andrei, sunt atât de fericită. Ştii că te iubesc, mult, mult? 
— Ştiu, Adina, şi eu.
— Dar de ce stai asa ingandurat? 
— Ceva nu e tocmai cum trebuie. E multă, prea multă linişte decât de obicei. Şi nu mă refer la acea linişte care nu se aude. Ştii ce vreau să spun?
— Încerc, mie mi se pare la fel. Adică nu chiar la fel, eu sunt foarte fericită.

Cum aveam liber pentru ziua de azi, am ales să merg prin biblioteci să îmi cumpăr ceva cărţi. Adina venea acasă, doar după ora 10 p.m. Trebuia să mă odihnesc şi eu putin. Atât fizic cât şi mental. Chiar şi spiritual. Eram obosit. Sincer să vă spun, gândul căsătoriei mă speria deşi ştiam că e cel mai bun lucru ce mi se poate intâmpla.

După ce m-am îmbrăcat, am coborât la cafenea împreună cu Adina. Am băut cafeaua şi am plecat către prima librărie ce mi-a ieşit în cale. Toată ziua am petrecut-o prin librării si cafenele, iar spre casă, am cumpărat ceva haine. Cafeneaua era inchisa, era trecut de ora 10. Urc scările către apartament, iar când să bag cheia în uşa constat că e deschisă. Nu îi stătea în fire Adinei să lase uşa deschisă. Intru şi o strig, nu raspundea nimeni. În momentul ăla m-am aşteptat la ce e mai rău. Merg în bucatarie, era gol. La fel şi în sufragerie şi dormitor. În baie, apa curgea în cada, în casă nu era nimeni. Mă aşez pe scaunul din bucatarie cu capul în mâini, observ pachetul de ţigari al Adinei, aprind o ţigară şi încerc să gândesc. A fost rapită? Ridic capul şi privirea mi se aşează pe frigider. Era o foaie prinsă de un magnet. „Domnule poliţist, dacă mai vrei sa îţi vezi nevasta, aşteaptă instrucţiunile mele, fără poliţie. Da, Adina a fost răpită. În acel moment nu ştiam cum să procedez. Sa îl sun pe Hunowsky? Sa acţionez singur? Pun mâna pe telefon şi îl sun pe Hunowsky. -Trebuie sa vorbesc urgent cu dumneavoastra.
-Te ascult Iovan.
-Imi pare rau,nu pot la telefon,Deranjez daca va fac o vizita?-Nicidecum.Te astept.
Cobor scarile in fuga,ma urc in masina si demarez.Nu am tinut cont de semnele de circulatie.Traficul nu era atat de intens datorita orei tarzii,iar politia nu se afla pe traseul meu.Si chiar daca era,nu avea sa ma afecteze.
-Domnule Hunowsky, problema stă in felul urmator: Am ajuns puţin după ora 10 acasă. Adina lipsea, iar pe frigider era acest bilet. În primă instanţă mă gândeam sa acţionez singur, dar am ales sa mă consult cu dumneavostră. Ce spuneţi? Nu aş face un caz oficial pentru departament. Mi-e frica sa nu se ajungă la crimă.
-Iovane, lasă-ma câteva momente sa ma gândesc. De regula am avut cazuri de crimă. De prea putine ori am avut parte de rapiri.
Imi suna telefonul.
-Da?
-Ascultă cu atenţie, dimineaţa la ora 8, la fântâna din parcul central te prezinţi singur cu 100.000 $.
Acesta fusese tot apelul. Suma menţionată de el, nu era o sumă imensă cum de regulă se solicită în cazuri de rapire. Putea fi strânsă cu putin efort.
-Iovane,asculta cum procedam.Nu implicam departamentul. Rezolvăm noi. Iar când îl prindem, nu va fi nici o problema acuzarea lui. Dar trebuie să procedăm inteligent. E viata nevestei tale in joc. Ai de unde sa strângi suma?
-30.000 $, detin eu. Să văd cu cât ma poate ajuta tata.
-Te întreb nu ca sa îi dăm banii. Ci sa îi avem în caz că până la ora 8 nu îl prindem prin alte mijloace. Acum in schimb, hai să ne gândim la anumite aspecte. Scrisul, ora rapirii, apelul recent, locaţia schimbului.
-Scrisul e al Adinei. ora între 10 si 10 minute si 10 jumatate. Eu am ajuns la şi 35. Apelul a fost scurt şi puţin bruiat.
-In ce fel bruiat?
-Probabil din lipsă de semnal.
-Şi locaţia fântana din parcul central spui.
-Da.
-Putem deduce ca răpitorul nostru este un începator. A pus-o pe Adina să scrie biletelul. Nu s-a gândit că ar putea lăsa un mesaj codificat. Dar spre norocul lui nu a lasat. Ora răpirii, indică faptul că vă ştia programul amandurora. Deci cineva fie cunoscut, fie cineva cu care aţi avut contact, ori a auzit conversaţia vostră. Gandeşte-te Iovane, nu mă lăsa pe mine să fac tot!
-La ora 1 p.m, am baut cafeaua la Adina la lucru. Am stat la tejghea. I-am spus că nu ştiu când ajung. Probabil după ea. Da, aveţi dreptate.Trebuia să fie unul din cafenea care m-a auzit când i-am spus. Dar totuşi, putea să acţioneze în zilele următoare când aş fi fost la lucru.
-Dar nu ştia unde lucrezi.
-Dar pe bilet scrie “domnule poliţist”.
-Probabil nevastata i-a spus că eşti politist când a pus-o să scrie biletul. Până atunci e posibil să nu fi ştiut.
-Aveţi dreptate.
-Spuneai că apelul era puţin bruiat din lipsa de semnal. Unde ai văzut tu, Iovane, locaţie în San Francisco unde să nu ai semnal.
-Numai in beciuri, subsoluri sau metrou.
-Era linişte sau gălăgie?
-Linişte.
-Atunci excludem metroul. Zona aproximativă o ştim. E într-un subsol. Prea puţine case din suburbie au subsoluri. Iar dacă intâlnirea a dat-o în centru oraşului, un începător nu s-ar risca să aducă după el drum lung o ostatica.
-Vreţi sa spuneţi că doar undeva prin jurul parcului.
-Pe o rază maxim de 1 km. Dupa câte bănuiesc, va veni fără maşină. E un trafic infernal la ora 8 în centrul oraşului si ar risca prea mult. Deci,hai sa căutăm.
Am plecat împreuna cu Hunowsky, spre parc. Acum trebuia sa deducem în ce parte o luăm. Trecusera cam 3 ore, era noapte, abia acuma am inceput să judec. Cât de speriata ar trebuii sa fie Adina.Trebuie să fac tot posibilul să o aduc înapoi lângă mine. Am pornit cu Hunowsky să o căutăm. Au trecut înca trei ore si nu am găsit nimic. Era trecut de ora cinci, aveam la dispoziţie mai putin de trei ore şi incepeam să îmi pierd orice speranţă. Nu puteam să am încredere că o va elibera vie daca îi dau acea suma. Cautasem cu Hunowky fiecare beci şi subsol din centrul San Francisco-ului.
-Iovane, ai suma?
-Am vorbit si cu tata. Restul de 70.000 $ mi dă el.
-Incepator, incepator, credeam ca vom reusi sa îl gasim până acum. Am căutat in fiecare loc unde m-am gândit că ar fi posibil si nimic.
-Si alte indicii nu avem. El nu ne va mai contacta decât la momentul întâlnirii.
Am putut observa pe chipul lui Hunowsky o dezamăgire profundă. În primul rand pentru ca era vorba de viitoarea mea nevastă iar în al doilea rând, era un eşec în careria lui de detectiv. Ne-am aşezat amandoi pe o bancă lângă statuia din parc. Hunowsky mă îmbiase cu o ţigara. Am luat-o şi am aprins-o cu un chibrit. In acel moment nu mă interesau banii care îi aveam de dat în schimbul Adinei. Ea valora mult mai mult. Ea valora totul pentru mine. Întotdeauna am fost sarac în exprimări şi mi-a fost ruşine să mă expun aşa cum defapt eram si simţeam.
Mai era doar o oră până la ora 8. În acest timp, ma gândeam la amintirile mele cu Adina. Cand am zarit-o in acel început de amurg în Sibiu, am ştiut că e ea. Până atunci nu iubisem deloc in toată viaţa mea. Cine ma auzea, spunea că este imposibil. Dragostea nu s-a lipit de mine nicicum până în acea seară. Vântul se juca cu parul ei, soarele care era pe punctul de plecare îi mângâia obrazul alb şi îi scotea în evidenţa culoarea ochilor verzi. Era atât de frumoasa. Iar acum cine ştie prin ce subsol stă legată şi plânge gandindu-se la mine. În timp ce mă gândeam nostalgic la Adina mea, mă ridic brusc si fug către maşină. Hunowsky rămăsese pe bancă fără să i se dea vreo explicaţie. Îl sun în drum spre maşină.
-Imi venise o idée şi nu mai puteam pierde nici un minut cu explicaţii. Mă gândesc că poate a scapat şi este acasa.
-Oh, Andrei.
-Am să vă sun..
Ajung în apartament. Era clar că cineva fusese în timp ce am fost plecat in căutarea Adinei. Primul lucru care mi-a sărit în ochi, era lipsa pachetului de ţigări al Adinei de pe masa din bucătărie. Intru în sufragerie, totul era cum lasasem, în schimb in dormitor dulapul era deschis iar hainele Adinei lipseau. De ce s-ar fi intors răpitorul după hainele ei? Nu se lega nimic. Îl sun pe Hunowsky sa îl intreb dacă e vreun semn în parc.Totul era precum lăsasem. Las maşina în faţa blocului şi fug către parc. Traficul incepea sa fie din ce in ce mai mare şi nu aş fi ajuns la 8 fix. În timp ce stăteam cu sefu' pe bancă, vine un copil la noi si ne înmânează un bilet. Iau biletul rapid să îl citesc. Copilul a fugit. Biletul continea urmatoarele. “Dragă Andrei, probabil nu ma vei ierta niciodata pentru ce am facut. Probabil nu am avut curaj, probabil sunt o laşă şi merit să mă urăşti. Vreau să îţi spun să nu iţi faci griji pentru mine, nu am fost rapită. Mă întorc la Sibiu. Nu mă pot casatori cu tine. Ştiu că mă iubeşti, şi eu te iubesc, dar nu pot. Te-am lasat sa crezi că sunt răpită pentru a putea mă intoarce dupa haine in timp ce ştiam că tu mă cauţi. Nu mai puteam da ochii cu tine. Sunt o laşă, ştiu, dar te rog să mă uiţi. Nu iţi merit iubirea. Iţi doresc cel mai mare succes in carieră şi mă rog lui Dumnezeu sa îţi scoată în cale o fată care să te merite, eu nu te meritam, iar acum, chiar daca imi curg lacrimi pe această hârtie, adio detectivul meu. Cu dragoste, Adina” În momentul în care am citit toată scrisoarea, o lacrimă s-a prelins şi pe obrazul meu căzând in cele din urma pe scrisoare. Probabil tot in locul unde a curs şi lacrima Adinei. Hunowsky striga nervos: - Spune odată ceva pentru numele lui Dumnezeu. De ce taci? Ce scrie?

Mă ridic şi în timp ce îi arunc scrisoarea, îi spun indepărtându-mă încet: -A murit….
Hunowsky a ramas pe bancă citind scrisoarea. M-am îndreptat către cafeneaua ei, era deschisa deja. Aveam nevoie de o cafea după aşa o noapte. În mai puţin de o oră trebuia sa mă duc la birou. Aprind o ţigară la tejghea şi privesc la locul care era candva al Adinei. In fundal se auzea o melodie trista, dacă nu ma insel, cred ca era Lana Del Rey. Afară începea să ploua încet, nu mai puteam face nimic sa o aduc inapoi, nu aş fi crezut că totul se va termina atât de repede intre noi. Îmi imaginam o bătraneţe alături de ea, intorşi în Sibiu, dar din nou am rămas singur. Din nou, doar eu şi San Francisco. Am ales să vă fac de cunoscut acest caz deoarece mi-a influenţat în bine cariera şi în cel mai drastic mod viaţa sentimentală. Am ajuns să mă ocup de cazuri în cel mai professional mod doar ca să o uit pe Adina. Mergeam pe urmele lui Hunowsky, iar el era mandru de mine. Se mândrea prin tot departamentul când rezolvam un caz, “e baiatul meu”. În schimb in piept, nu mi-a rămas nimic decât o umbră a ce a fost candva, inima. Succesul avea un preţ, un preţ prea scump de plătit. În timp ce sorbeam ultima picătură de cafea din cana, îmi sună telefonul.
-Iovane, sper că te-ai refacut. Avem o crimă de rezolvat. Te astept la birou!

Citeşte capitoul următor aici!
În fiecare marţi se va publica câte un nou capitol din File din testament, scrise de Radovan Lucian!