Page Nav

HIDE

Grid

GRID_STYLE

Societatea Timişoara îndeamnă la boicotarea referendumului din 29 iulie

Membrii Societăţii Timişoara, care au criticat deschis, în mai multe rânduri, evenimentele politice din ultima vreme, îndeamnă românii să n...

Florian Mihalcea este preşedintele Societăţii Timilşoara
Membrii Societăţii Timişoara, care au criticat deschis, în mai multe rânduri, evenimentele politice din ultima vreme, îndeamnă românii să nu meargă la referendum, considerând că acesta este menit să dea aparenţa de legalitate unei lovituri de stat parlamentare.
"Societatea Timişoara, în dezacord cu preşedintele Traian Băsescu referitor la participarea la referendum, declară că NU la demisie este şi atitudinea celui care boicotează o procedură democratică menită să legalizeze o lovitură de stat sub comanda securistului dovedit Dan Voiculescu. În consecinţă, ne adresăm celor peste cinci milioane de votanţi ai preşedintelui şi tuturor organizaţiilor civice interesate în apărarea statului de drept să spună NU prin refuzul de a participa la referendumul menit să dea aparenţă de legalitate unei lovituri de stat parlamentare.  Aşadar, compatrioţi, spuneţi NU, boicotându-le mascarada!", spune comunicatul semnat de conducerea Societăţii Timişoara, adică de preşedintele Florian Mihalcea şi de vicepreşedinţii Daniel Vighi şi Viorel Marineasa.

Niciun comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.