Gheorghe Florin Laza, primarul comunei Belinţ, ne spune că preferatul său, dintre satele aparţinătoare, este Gruni. E un sat sută la sută românesc, de oameni gospodari şi, ceea ce situează localitatea pe primul loc în topul edilului-şef, locatarii săi nu fac mofturi niciodată.
Bunăoară, după cum ne exemplifică primarul, anul trecut, turla bisericii din Gruni a fost lovită de trăsnet, iar când preotul a făcut apel la enoriaşi să contribuie cu ceva bănuţi la repararea stricăciunii nimeni, absolut nimeni n-a zis ba.
În schimb, în centrul de comună sau în Chizătău e o problemă de fiecare dată la organizarea rugilor: când vine vorba de contribuţii băneşti, unii săteni dau din colţ în colţ, spunând că lor nu le trebuie aşa ceva, dar după ce totul e aranjat, chefuiesc şi ei în rând cu ceilalţi.
Un mic scandal a apărut anul trecut la Chizătău, când conducerea primăriei a decis să nu se mai facă petrecerea din seara rugii, pentru că se consumase de puţin timp o tragedie, doi tineri localnici, de 19 şi 21 de ani, pierind într-un accident auto. Ei bine, s-au găsit unii care aveau poftă mare de benchetuială chiar şi în atari condiţii şi şi-au vărsat năduful pe primar.
"La Gruni aşa ceva nu există, oamenii sunt uniţi şi dacă e să dea ceva pentru sat, dă fiecare cât poate", afirmă Gheorghe Florin Laza.
Truda cea rodnică
Satul cel lăudat e mititel, cu 223 de suflete, dar e curat, cu o biserică mândră în centru şi cu gospodării frumoase.
Cea mai cuprinsă dintre ele aparţine familiei Moise, care face şi legumicultură, cultivă şi cereale şi creşte şi animale.
La
ceasul vizitei noastre la Gruni îl aflăm acasă doar pe seniorul familiei, Tache Moise, de 72 de ani, într-o formă fizică nu dintre cele mai bune, căci şi-a frânt un picior cu două luni în urmă şi se deplasează greu, ajutându-se cu o cârjă.
Dar nu se plânge prea mult şi e bucuros de oaspeţi. Ne spune - contrar a ceea ce afirmă cei mai mulţi dintre agricultori, pe fond de secetă mare - că anul acesta s-a făcut şi grâu frumos, şi cartofi, roşii şi celelalte legume şi se aşteaptă şi la o recoltă bunicică de porumb.
Omul ne arată şi hambarul plin de grâu şi cocina pe care am putea-o numi chiar crescătorie de porci, pentru că are nu mai puţin de 17 godaci.
Dar o aşa gospodărie se ţine cu trudă grea şi pun osul toţi membrii familiei, de la cel mai vârstnic, până la ultimul nepoţel care a rămas în localitate.
"Oamenii tot pleacă"
Tache Moise rememorează nostalgic vremurile tinereţii sale, când satul avea nu mai puţin de 800 de numere de case. Vechiul sat a fost strămutat de pe deal la poalele acestuia, unde îşi are acum vatra.
Dar şi aici sunt cam 50 de case părăsite, semn că multor localnici nu le-a mai priit traiul la ţară.
Asta îl înciudează pe bătrân, care ne spune că "ţăranul a ţinut ţara asta. Când eram tânăr, totul îmi părea mai uşor, chiar dacă munca era mai grea decât acum. Aram cu caii, pe urmă grăpam. Acum, feciorul are utilaje pentru grâu şi porumb, e mai simplu. Dar oamenii tot pleacă. În casa aia (ne arată o adevărată ruină, nu departe de ograda lui – n.r.) au stat doi fraţi. Unul e la Bucureşti acum, altul la Timişoara. Nu au venit de foarte mulţi ani să vadă ce mai e cu casa. E păcat, mare păcat, că îmbătrânesc satele", ne spune el, plângându-se şi de faptul că un nepot a plecat să muncească tocmai în Finlanda.
Dar, în timp ce-l ascultăm pe om, zărim prin sat şi copii şi tinere fete, ceea ce ne arată că are şi exodul limitele lui. Şi că Gruniul are viitor.
Niciun comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.