Discrepanţa dintre cerinţele companiilor şi calificarea tinerilor care ies de pe băncile şcolilor se vede şi cu ochiul liber, iar vina o poartă în primul rând sistemul de învăţământ, care oferă un volum mare de informaţii tinerilor receptivi, dar nu îi învaţă cum să se folosească de aceste informaţii. Site-ul juniorjobs.ro se adresează atât tinerilor, cât şi companiilor care caută angajaţi în rândul începătorilor.
Una dintre persoanele implicate în crearea site-ului este Camelia Moţ, o profesoară de liceu cunoscută în Timişoara pentru proiectele extra-şcolare în care şi-a implicat elevii. Începând cu 2005, dascălul a avut rezultate în programele Junior Achievement, cu elevii de la liceul unde preda, şi a reuşit să mobilizeze sute, apoi mii de elevi şi sute de companii pentru evenimentul Job Shadow Day. Acest proiect, care permite tinerilor să petreacă o zi în „umbra” unui profesionist, pentru a vedea cum lucrează, este „răsadul” din care a apărut ideea JuniorJobs.ro.
„Având această experienţă acumulată de-alungul timpului, şi cu ajutorul fiului meu, Octavian, care are o agenţie de marketing şi advertising, am făcut un brain-storming, să vedem ce putem face în acest sens. Aşa a apărut ideea cestui site, o platformă de întâlnire între copii aceştia faini din liceu sau facultate şi companii şi firme”, a spus Camelia Moţ.
Nu doar locuri de muncă
Platforma, care va deveni un site cu adevărat complex la începutul lui 2013, îşi propune să nu fie doar un portal de locuri de muncă. „Vom crea oportunităţi în funcţie de disponibilitatea celor din firme şi de disponibilitatea firmelor. Vom face evenimente, internship-uri  în care ei să se cunoască mai bine, să-şi împărtăşească părerile, să fie mai aproape şi, până la urmă, companiile să-i ia sub aripa lor sub forma pe care şi-o doresc, fie că e internship sau „shadowing” de câteva zile, de o lună. Să-i educe pentru a deveni posibili viitori angajaţi”, a explicat dascălul timişorean.
Proiectul timişorean nu-şi propune să concureze cu marile portaluri de recrutare, ci să ofere un sprijin pentru tineri. „Vrem să-i ţinem la curent în permanenţă, să aducem toate noutăţile în materie de cerinţe actuale ale pieţei muncii, modalităţi prin care ei îşi pot face mai bine cunoscute competenţele şi dorinţele. Mulţi dintre ei s-au oferit voluntar să participe cumva la tot proiectul acesta, ceea ce e foarte important. Avem semnale pozitive din toată ţara, din Bucureşti, Iaşi, Braşov, Târgu Mureş, dar şi din localităţi mai mici. În momentul de faţă sunt sute de profiluri de tineri înscrişi pe site, şi zeci de companii mari”, a spus Camelia Moţ.
Înscriere gratuită
Întreprinzătoarea profesoară a explicat şi motivul alegerii limitei de 22 de ani. „Sunt mulţi copii şi sub vârsta de 16 ani şi nu avem nimic împotrivă, dacă există dorinţa de a-i primi din partea firmelor, de ce nu. Nu vrem să mergem peste 22 de ani, pentru că acolo e un fel de prag, deja eşti mai clarificat. Nu neapărat în totalitate, dar ai ales deja o direcţie. Nu ne adresăm doar elitelor, vrem să apară acolo totul, începând de la meserii de tâmplar, instalator, electrician, până la profesii de top”, este de părere dascălul.
Întemeietorii site-ului nu se gândesc la profit, chiar dacă întreţinerea acestuia presupune costuri care vor creşte dacă proiectul va căpăta amploare. „Platforma a fost lansată în octombrie, lumea se poate înscrie la fel ca pe un site de joburi, iar din luna ianuarie vor putea interacţiona direct. Înscrierea, pentru ambele părţi, este gratuită. Noi nu ne-am propus să facem o afacere din asta, nu ne-am gândit întâi la profit. Octavian a spus o chestie foarte faină, că acesta este proiectul nostru de suflet”, a mai spus Camelia Moţ
.