Aşa arată o stradă în centrul Timişoarei Ceea ce era previzibil s-a întâmplat. Prima ninsoare a luat prin surprindere autorităţile din ...
Ceea ce era previzibil s-a întâmplat. Prima ninsoare a luat prin surprindere autorităţile din Timişoara, iar în oraş se circulă cu mare dificultate chiar şi pe arterele principale
Străzile din centrul oraşului sunt pur şi simplu blocate de troienele care nu au fost date la o parte. Nu mai vorbim de străzile dintre blocuri sau trotuarele, unde stratul de zăpadă este deja foarte gros.
Pe numeroase străzi, crengile copacilor s-au rupt sub greutatea zăpezii. Nimieni nu face nimic. Locuitorii oraşului sunt la fel de amorţiţi. Ici colo vezi câte un om care a lăsat somnul de duminică pentru a da cu lopata în faţa casei.
Puţinele utilaje care au lucrat noaptea trecută au făcut mai mult rău, zăpada răscolită şi amestecată cu nisip a reîngheţat, făcând circulaţia şi mai dificlă. Deşi primarul Nicolae Robu a prezentat cu surle şi trâmbiţe utilajele care erau pregătite să intervină în caz de urgenţă, totul pare acum o glumă proastă.
Întrebara este unde sunt sutele de camioane şi utilaje ale RETIM, SDM, ADP, Horticulutură, Drufec şi alte societăţi care s-au lăudat cu dotările? Răspunsul îl dăm tot noi: ninsoarea a venit pe neanunţate şi a prins autorităţile în week-end.
Singurii care dau la lopată prin intersecţii sunt puşcăriaşii de la Penitenciarul Timişoara. Eu au lucrat toată noaptea, pe fig, pe ninsoare. Tot ei au fost cei care erau de serviciu la dat cu lopata. Iarna trecută, când a nins o săptămână fără încetare, şi s-a vorbit de cea mai grea iarnă din Timişoara, din ultimii 25 de ani, în Timişoara s-a putut circula, cel puţin pe bulevardele mari, însă nemulţumirile actualului primar, care îşi pregătea campania, erau munţii de zăpadă care au fost adunate pe margine drumurilor. Acum nici măcar nu are cine să facă munţii.
Nici la nivel de judeţ lucrurile nu sunt mai fericite. Autostrada Arad-Timişoara a fost închisă pentru mai multe ore. Drumurile Naţionale au fost impracticabile, pentru toată noaptea nu a trecut utilaj pe acolo. Există sate izolate, ambulanţele rămân impotmolite pe drumuri. Toate acestea datorită unei atitudini de nepăsare din partea autorităţilor, mai grave ca niciodată.
Niciun comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.