„Noi suntem un partid de opoziţie serios, care nu încheiem protocoale cu USL. Nu am semnat niciun protocol cu USL. Putem colabora cu UDMR, mai ales că dânşii au spus că este pentru prima dată de când negociază de 22 de ani şi protocolul nu este respectat. Am aflat aseară de la domnul Antonescu că el era chiar semnat, protocol semnat între respectivele structuri. Iar vizavi de PPDD, ce colaborare să avem?", a declarat miercuri Vasile Blaga, după şedinţa BPN al PDL.
Întrebat dacă PDL va propune 27 de miniştrii în guvernul din umbră, preşedintele democrat-liberalilor a spus că acest lucru va fi stabilit în cadrul Convenţiei Naţionale. ,,Vom stabili asta la Convenţia Naţională, dar asta nu înseamnă că până atunci nu vom desemna repsonsabili din structurile noastre, structurile Comisiilor de specialitate care efectiv să monitorizeze activitatea fiecărui ministru”, a mai spus liderul PDL
.