„Cele două amplificatoare merg non-stop. Dacă se arde cumva una dintre ele, există un back-up. Îl dai jos şi îl repari. Ghinionul este că acum s-au ars ambele din cauza şocului. Am făcut un dez cu facturi, iar aceasta pagubă se ridică la aproape 60.000 de euro”, a declarat Gelu Chetrăruc, producător de emisie la TVT 89.  

Singurii care mai putea rcepţiona TVT 89 au fost abonaţii de la RCS-RDS, care emite prin fibră optică. Ceilalţi operatori de servicii de televiziune au rămas fără semnalul de pe satelit, astfel că pe ecrane nu se ve vedea nimic. 
 
Momentan, TVT 89 nu mai poate fi recepţionat în judeţele Caras-Severin, Hunedoara, Bihor, Arad şi Mehedinţi, însă s-a găsit o soluţie tehnică prin semnal VPN, pentru ca cei din Timiş să poată urmări postul.
 
Reprezentanţii postului TVT 89 au făcut o plângere către Enel-Electrica, prin care au solicitat şi despăgubiri. Dacă nu se va rezolva problema pe cale amiabilă, Gerogică Cornu, patronul studioului va apela la justiţie.