Gigi Becali, devenit cunoscut ca patronul echipei de fotbal Steaua Bucureşti, cât şi ca fondatorul partidului Noua Generaţie, a intrat în conşiinţa poporului ca un personaj rudimentar, care un ezită să jignească pe oricine nu îi este pe plac. Pe lângă ieşirile sale necontrolate, impresionanta incultură şi aruncarea banilor în stânga şi-n dreapta, chiulul din Parlamentul European de la Bruxelles (unde a fost trimis prin voturile românilor), Becali s-a făcut remarcat prin discursurile sale naţionaliste, xenofobe şi rasiste.

Toate acestea par să aibă legături cu trecutul fostului cioban îmbogăţit peste noapte, ajuns membru în Partidul Naţional Liberal. Izvorul urii pentru tot nu este ortodox pare să provină din perioada în care familia sa a venit în România şi s-a stabilit în Banat.

Ghiţă Blejuşcă şi Ştefan Tomoiagă, autorii celei mai noi monografii ai localităţii Săcălaz, aflată la zece kilometri de Timişoara, au lucrat câţiva ani pentru a strânge informaţii despre trecutul satului. Săcălazul locuit de şvabii bănăţeni avea să devină casă pentru neamurile lui Gigi Becali, poposite din Albania.


Cei doi scriitori au adus la suprafaţă poveşti impresionante din perioada venirii aromânilor în Săcălaz ca urmare a celui de al Doilea Război Mondial, când localitatea de lângă Timişoara avea peste 4.000 de etnici germani.

După război, încep să se stabilească macedonieni din Dobrogea şi din Cadrilater (judeţele Caliacra şi Durostof), astăzi în Bulgaria. Cele mai multe familii, peste 200, vin în 1946. Ei aveau să se mute în casele familiilor de germani care au fost deportaţi în 1945, în Rusia.

„Cercetând materialel bisericii ortodoxe din Săcălaz, cât şi registrele cu decese de la primărie din acea perioadă, am constatat că cei mai mulţi dintre macedonieni îşi aveau originea în Coriţa, Pleasa, Glabova, Biliştea, Dişniţa şi alte localităţi din Albania, sau din Grecia din Salonic, Paticina, Candrova. Cele mai sonore nume găsite au fost din neamul Becali, Caramitru şi Şunda”, spune Ghiţă Blejuşcă.


Bunicul lui Gigi a venit din Albania

În anul 1928 Gheorghe Becali, bunicul lui Gigi şi al impresarilor Ion şi Victor, a plecat din satul Pleasa din Albania şi s-a stabilit cu întreaga familie în Cadrilater (regiune intrată în posesia României, care dorea să mute acolo toţi aromânii din Balcani), lângă Silistra, unde au locuit până în 1940. În acest an Cadrilaterul a fost cedat Bulgariei prin tratatul de la Craiova, iar Gheorghe Becali cu toţi ai lui s-a mutat la Călăraşi.
 
În 1946 au fost obligaţi să emigreze în Banat, pentru că unii dintre membrii familiei ar fi colaborat ci Mişcarea Legionară şi că s-au opus preconizatului proces de colectivizare.

„În Banat s-au stabilit în Săcălaz, pe strada IV, la numărul 300. Aici au locuit alături de bunicul lor Gheorghe şi bunica Aneta, Atanase şi Alexandrina, părinţii lui Gigi, Haralambie şi Everdichia, părinţii lui Ion şi Victor, dar şi ceilalţi doi unchi Constantin şi Toma”, mai spune Ghiţă Blejuşcă.

După cinci ani de şedere în Săcălaz, în 18 iunie 1951, au fost nevoiţi alături de celelate familii de macedonieni să plece din sat, fiind deportaţi în Bărăgan, la Zagna din zona Brăilei, unde în 1958 s-a născut Gigi Becali.

Violenţe cu băştinaşii nemţi care doreau să îi scoată din sat

Cei cinci ani de convieţuire pe teritoriul Săcălazului a macedonienilor cu şvabii bănăţeni nu au fost prea fericiţi, în special datorită stilului libertin de viaţă a celor veniţi. Au existat numeroase conflicte cu populaţia băştinaşă, care au culminat cu revolta şvabilor din 1950, care au vrut să îi alunge pe macedoni din sat, sătui de scandaluri.
 
„Macedonii erau violenţi, au dus o viaţă nomadă, tribală, erau cu oile lor, în timp ce nemţii erau liniştiţi, ordonaţi. Dar s-au săturat de ei şi au vrut să îi scoată din sat. Marea revoltă a avut loc în ziua de Paşte şi s-a lăsat cu vârsare de sânge. După un an macedonii au şi fost depărtaţi cu toţii”, a povestit Ghiţă Blejuşcă.


„Autorităţie au fost de vin că i-au adus aici”

Iosef Pitzer povesteşte din perioada în care au venit cele peste 200 de familii de mecedonieni, susţinând că au fost cazuri în care într-o singură casă locuiau şi 20 de persoane.

„Apariţia lor în imaginea satului, a fost aproape de natură exotică. Îmbrăcămintea lor era închisă la culoare, iar turul pantalonilor la bărbaţi arăta aproape ca acela a turcilor. Nu se pricepeau la agricultură şi nici nu îi interesa, ceea ce a dus în curând la confruntările cu autorităţile deoarece nu şi-au dat contribuţia (dările) în cereale la stat...Bărbaţii erau crescători de animale, în special oi, se ocupau cu prepararea brânzei de oi...

Acest popor dezrădăcinat nu era vinovat de neînţelegerile din Săcălaz, ci autorităţile care i-au adus pe aceşti oameni în ţară, pentru a-i face fără patrie şi care au adus muntenii la şes, dându-le îndatoriri care nu se potriveau cu stilul lor de viaţă. Tendinţa lor de dominare absolută s-a lovit cu timplul de împotrivirea celorlalţi colonişti şi a populaţiei germane.

Pe fondul acestor neînţelegeri au avut loc o serie de scandaluri şi bătăi dintre germani şi macedonieni, culminând cu bătaia cruntă în ziua de Paşti a anului 1950. Macedonienii au devenit neagreaţi în ochii autorităţilor timişorene, care au făcut tot posibilul ca în 1951 să fie deportaţi în Bărăgan”, scrie profesorul Iosef Pitzer, în cartea <Săcălaz – Început şi sfârşit>, apărută în 1994.

 
Pitzer a trăit evenimentele sângeroase din 1950, iar acum trăieşte în Germania, la Reutlingen.

Deportarea în Bărăgan

Consiliul de Miniştrii al României a adoptat tragica hotărâre nr.200/1951, care decidea că de-a lungul graniţei cu Iugoslavia, zeci de mii de oameni să fie deportaţi în pustietatea Bărăganului. Zona de frontieră trebuia curaţată de elemente „duşmănoase” şi „capitaliste” care nu era pe placul lor.
 
Din Săcălaz au fost deportate 390 de familii cu un total de 1.536 de persoane: 63 de familii de germani (224 de persoane), 39 de familii de basarabeni (134 de persoane) şi 288 de familii de macedoni cu un total de 1.178 de persoane, care au fost deportaţi pentru cu totul alte motive decât germanii, la insistenţele autorităţilor timişene.